Doina iubirii

Trece vara cea-nfloritã,
Trece vara cea iubitã,

ªi cu dânsa-n altã lume
Se duc florile din lume,

Se duc toate-n pribegie...
Rãmâne þara pustie!

Numai douã nu se duc,
Nici se duc, nici se usuc.

Una-i floare de zãpadã,
Una-i floare de livadã,

Una-i floarea crinilor,
Un-a trandafirilor;

ª-amândouã-s rãsãdite,
ª-amândouã-s înflorite,

Una-n câmpul raiului,
Alta-n cuibul graiului!

Mândruliþo, draga mea,
A cãzut din cer o stea

ªi mi-a zis într-un ceas rãu
C-am sã mor de dorul tãu!

ªi mi-a zis într-un ceas blând
Cã de-i face pe-al meu gând,

Sã mã laºi a sãruta
Douã flori pe faþa ta,

Una-n câmpul raiului,
Alta-n cuibul graiului,

De murit, eu noi muri,
Ci cu tine m-oi iubi

Cât or creºte flori în lume
ªi s-or duce-n ceea lume!