Doina haiduceascã 1

Murgule coamã rotatã,
Mai scoate-mã-n deal o datã
Sã-mi fac ochiºorii roatã,
Sã mã uit la omenirea toatã.
Veni-ar timpul, sã vie
Ca românul iar sã-nvie
ªi de hoþi sã mântuiascã
Þara lui ardeleneascã!
Asta nu-i þarã de câini,
ªi e þarã de români,
Nu-i pãmânt de ungureni,
ªi-i de neaoºi pãmânteni!

Doina haiduceascã 2

Arzã-te focul, rãchitã,
Cã eºti neagrã ºi pârlitã,
ªi nu eºti încã-nfrunzitã,
Ca sã-mi fac curea la flintã
Din coaja ta nedubitã;
Sã mi-o spânzur la spinare
ªi s-apuc în codrul mare
Pe când mugurul rãsare.
Mugurul a rãsãrit,
Mie momentul mi-a venit
În codru de haiducit!

Doina haiduceascã 3

Mândrã mãmucã-am avut,
Elegant copil a fãcut,
S-a-nfãºat cu flori de munte
Ca s-jung viteaz de frunte,
Gura toþi sã mi-o asculte,
Mândrele sã mi-o sãrute,
Zi-le, maicã, sã se strângã
Ca oiþele la strungã,
Mie-acum cã mi-a venit
Mi-a venit timp de iubit.
Strigã-n capul satului
Pe fata fârtatului,
Mândra vine alergând,
Eu îi zic cu glasul blând:
,,Copiliþã, Liþã, fa,
Mai dat-ai gurã cuiva?"
Ea prinse a se jura:
,,Sã mã batã anaftema
De-am mai dat gurã cuiva
Afarã de dumneata!"
Iar de dreaptã ce era
Soarele se-noura.
De-atunci, vere,-am pribegit
ªi m-am dat la haiducit.
Cã mi-e sufletul amar
ªi mi-e traiul în zadar!
Vai de mine ºi de mine!
Nu mai ºtiu ce-i rãu, ce-i bine.
De îndată ce mama m-a fãcut,
Tot prin codri am ºezut
ªi lumea n-am mai vãzut
Decât numai soarele,
Decât cãprioarele.
Cãprioarã a codrului,
Du-mã-n valea Oltului,
Doar oi mai rãzi o datã
Pe ºerpoaica cea de fatã
Care amar m-a înºelat
ªi în codri m-a bãgat!

Doina haiduceascã 4

,,Eu, vere, te-aº întreba,
Dacã nu te-ai supãra,
Cu ce hranã te hrãneºti
De nici vara nu munceºti,
Nici iarna nu îmblãteºti?"
,,Nu ºtiu, vere, spune-þi-oi,
Ori o palmã trage-þi-oi.
Când e varã, primãvarã,
Iau cu mine merinzioarã
ªi mã sui pe plai la munte
Unde-s oile mai multe.
Merg la stâne, le petrec
ªi de acolo încã plec
Jos, pe valea Oltului,
La steaua ungurului,
Sã mã rog la Dumnezeu
Sã facã pe gândul meu,
Sã deie ploaie cu soare
Ce îndeamnã la culcare,
Sã adoarmã stevarii,
Sã le fur armãsarii.
Apoi solitar îmi fac parte,
Aleg steava-n jumãtate
ªi mã duc, vere,-ntr-o ducã,
De se pare cã-s nãlucã,
Drept la târg, la Brancoveþ,
Unde-s caii mai cu preþ.
Iepele care-s cu mânzi
Fac cinci sute de florinzi,
Iar de soi moldovenesc
Cu galbeni se cântãresc,
Apoi, vere, încã plec
La Aniþa de petrec
Viaþã bunã-ndestulatã,
Cât mi-e punga nesecatã,
ªi petrec într-o-ntinsoare
Tot la umbrã, la rãcoare,
Cu trupul pe frunzi cãzute,
Cu gura la cep de bute,
De-aud vinul gâlgâind
ªi mândruþele alergând
Ca sã le sãrut pe rând.