Doina olteneascã 1

Frunzã verde mãr creþesc;
Stau în drum sã mã gândesc
Ce s-apuc, ce sã muncesc,
Pâinea sã-mi agonisesc,
Copilaºii sã-mi hrãnesc?
Cum ºedeam pe gânduri dus,
Mã uitai spre munte-n sus
ªi mã luai spre apus.
Când pe munte mã urcai,
Roatã-n juru-mi mã uitai,
Mã uitai în jos spre lunci,
Vãzui oameni, muieri, prunci
Cu plugurile la munci,
Ei brãzduiau tot mereu,
Numai pluguleþul meu
L-a-nþelenit Dumnezeu.
Cã doi boi ce-i avusei
De vremi rele-i rãpusei
ªi de sapã rãmãsei.
Tot avutul din bordei
Mi-e pe vatrã un cotei,
ª-un tãciune stins de tei,
ªi cenusã-ntr-un ulei.
Am umblat, am alergat,
M-am milcuit, m-am rugat
De sãrac ºi de bogat,
Nici cã-n seamã m-au bãgat!
Am cerut boi într-un ceas
Ca sã-mi ar ºi eu de-un pas,
Nevoii sã nu mã las,
Dar milã n-a mai rãmas!
Atunci mã-ntorsei ºi eu
ªi zisei în gândul meu:
,,Dare-ar bunul Dumnezeu
Sã umble ºi plugul meu!
Din baltag sã-mi fac eu plug,
Pistoalele sã le-njug,
Ca sã brãzduiesc ales
Unde-a fi crângul mai des;
Sã trag brazda dracului
Chiar din culmea dealului
Pân-în capul satului.
Drept uºa bogatului
ªi prispa fârtatului!"

Doina olteneascã 2

Mult mi-e dor ºi mult mi-e sete
Sã vãd frunza-n codrul verde,
Sã mai strâng vreo ºapte cete!
Primãvarã, muma noastrã,
Suflã bruma din fereastrã
ªi zãpada de pe coastã,
Sã vãd iar verzind în cale,
Sã mã las iar în cea vale
Cu-o pereche de pistoale.
Frunza-n codru cât se þine
Toþi voinicii trãiesc bine,
Iarã frunza dacã-i lasã
Toþi voinicii merg pe-acasã
ªi la para focului
Zac de dorul codrului!
Frunzã verde de susai,
De-ar veni luna lui mai
Sã-mi aud cerul tunând,
Sã vãd norii fulgerând
Ierbuliþa-n ºesuri dând,
Sã mai vãd focuri pe-afarã,
Copilaºi cu pielea goalã,
Cai în câmpuri nechezând
ªi voinici pe plai suind.

Doina olteneascã 3

Lumea-ntreagã ocolii,
Ce cãutai nu gãsii,
Cãutai ºir de mãrgele
Sã-l aduc mândruþei mele,
Dar cine cât mã vedea
Averile-ºi ascundea.
Puiculiþã fa, Marie,
Hai cu mine-n haiducie,
Ce-oi câºtiga þi-oi da þie.
ªi-oi anina doi cercei,
Doi cercei de brebenei,
Sã tragã ochii la ei,
ªi pe sânu-þi drept mãrgele
Oi lipi buzele mele
Sã-þi parã cã-s rubiele.

Doina olteneascã 4

În noaptea Sântei-Mãrii
S-au vorbit vro trei copii
S-apuce-n codrul de tei
Sã cerce de-s voinicei.
Pe unu-l chema Ciocan
ª-avea-n mânã-un buzdugan,
Pe-al doilea Busuioc
ªi þinea potera-n loc.
Iar eu mã numeam Mihai
ªi sãream pe ºapte cai
De striga Craiova vai!
ªapte ani am haiducit,
Pe ciocoi am îngrozit,
Dar pe îndată ce ne luptam noi
Au pierit doi într-o joi
ª-am rãmas eu singurel
Ca pe câmp un stejãrel.
Singurel eu am rãmas,
Dar de codru nu mã las!

Doina olteneascã 5

Frunzuliþã, iarbã neagrã,
Taica, maica tot mã-ntreabã
Care muncã mi-e mai dragã?
Munca cea de haiducie,
Pistoale de Veneþie
ªi cal bun de cãlãrie.
Geaba beau, geaba mãnânc,
Geaba mijlocul îmi strâng,
Dacã n-am arme sã-ncing
ªi cal bun sã mi-l înching.
Voinicelul nearmat
E ca ºtiuca pe uscat,
Voinicelul fãrã cal
E ca peºtele pe mal
ªi ca mãrul lângã drum,
N-are pace nicidecum,
Câþi trec îl zburãtãiesc
ªi de crengi îl sãrãcesc,
Dar voinicul înarmat
ªi pe-un zmeu încãlecat
Drãgãlaº e ºi frumos
Ca luceafãr luminos.