Poetul - de George Cosbuc

Sunt suflet în sufletul neamului meu
ªi-i cânt bucuria ºi-amarul -
În ranele tale durutul sunt eu,
ªi-otrava deodatã cu tine o beu
Când soarta-þi întinde paharul.
ªi-oricare-ar fi drumul pe care-o s-apuci,
Rãbda-vom pironul aceleiaºi cruci
Unindu-ne steagul ºi larul,
ªi-altarul speranþei oriunde-o sã-l duci,
Acolo-mi voi duce altarul.

Sunt inimã-n inima neamului meu
ªi-i cânt ºi iubirea, ºi ura -
Tu focul, dar vântul ce-aprinde sunt eu,
Voinþa mi-e una, cã-i una mereu
În toate-ale noastre mãsura.
Izvor eºti ºi þinta a totul ce cânt -
Iar dacã vrodat-aº grãi vrun cuvânt
Cum nu-þi glãsuieºte scriptura,
Ai fulgere-n cer, Tu cel mare ºi sfânt,
ªi-nchide-mi cu fulgerul gura!

Ce-s unora lucruri a toate mai sus,
Par altora lucruri deºarte.
Dar ºtie Acel ce compasul ºi-a pus,
Pe marginea lumii-ntre viaþã ºi-apus,
De-i alb ori e închis la culoare ce-mparte!
Iar tu mi-eºti în suflet, ºi-n suflet þi-s eu,
ªi secoli-nchid-ori deschidã cum vreu
Eterna ursitelor carte,
Din suflet eu fi-þi-voi, tu, neamule-al meu,
De-a pururi, nerupta sa parte!