Ce e amorul?

Ce e amorul? E un lung
Prilej pentru durere,
Cãci mii de lacrimi nu-i ajung
Si tot mai multe cere.

De-un semn în treacat de la ea
El sufletul ti-l leaga,
Incit sã n-o mai poti uita
Viata ta intreaga.

Dar inca de te-asteapta-n prag
In umbra de unghere,
De se-ntilneste drag cu drag
Cum inima ta cere:

Dispar si cerul si pãmânt
Si pieptul tau se bate,
Si totu-atirna de-un cuvint
Soptit pe jumatate.

Te urmareste saptamini
Un pas fãcut alene,
O dulce stringere de mini,
Un tremurat de gene.

Te urmaresc luminatori
Ca soarele si luna,
Si peste zi de-atitea ori
Si noaptea totdeauna.

Cãci scris a fost ca viata ta
De doru-i sã nu-ncapa,
Cãci te-a cuprins asemenea
Lianelor din apa.

Dorinta

Vino-n codru la izvorul
Care tremura pe prund,
Unde prispa cea de brazde
Crengi plecate o ascund.

Si în bratele-mi intinse
Sã alergi, pe piept sã-mi cazi,
Sã-ti desprind din crestet valul,
Sã-l ridic de pe obraz.

Pe genunchii mei sedea-vei,
Vom fi singuri-singurei,
Iar în par infiorate
Or sã-ti cada flori de tei.

Fruntea alba-n parul galben
Pe-al meu brat încet s-o culci,
Lasind prada gurii mele
Ale tale buze dulci...

Vom visa un vis ferice,
Ingina-ne-vor c-un cânt
Singuratice izvoare,
Blinda batere de vint;

Adormind de armonia
Codrului batut de ginduri,
Flori de tei deasupra noastra
Or sã cada rinduri-rinduri.

INGER SI DEMON

Noaptea-n Doma întristata, prin lumini îngalbenite
A facliilor de ceara care ard lânga altare –
Pe când bolta-n fundul Domei sta întunecoasa, mare,
Nepatrunsa de-ochii rosii de pe mucuri ostenite,

In biserica pustie, lânga arcul în parete,
Genuncheata sta pe trepte o copila ca un înger;
Pe-a altarului icoana, în de raze rosii frângeri,
Palida si mohorâta Maica Domnului se vede.

O faclie e înfipta într-un stâlp de piatra sura;
Lucii picaturi de smoala la pamânt cad sfârâind
Si cununi de flori uscate fâsâiesc amirosind
S-a copilei rugaciune tainic, soptit, murmura.

Cufundat în întuneric, lânga-o cruce marmurita,
Intr-o umbra neagra, deasa, ca un demon El vegheaza,
Coatele pe bratul crucii le destinde si le-asaza,
Ochii cufundati în capu-i, fruntea trista si-ncretita.

Si barbia lui s-apasa de al pietrei umar rece,
Parul sau negru ca noaptea peste-al marmurei brat alb;
Abia candela cea trista cu reflectul ei roz-alb
Blând o raza mai arunca ce peste-a lui fata trece.

Ea un înger ce se roaga – El un demon ce viseaza;
Ea o inima de aur – El un suflet apostat;
El, în umbra lui fatala, sta-ndaratnic rezemat –
La picioarele Madonei, trista, sfânta, Ea vegheaza.

Pe un mur înalt si rece de o marmura curata,
Alba ca zapada iernei, lucie ca apa lina,
Se rasfrânge ca-n oglinda a copilei umbra plina –
Umbra ei, ce ca si dânsa sta în ruga-ngenucheata.

Ce-ti lipseste oare tie, blond copil cu-a ta marire,
Cu de marmur-alba fata si cu palmele de ceara?
Vad – o negura diafana mestecata-n stele; – clara
E privirea-ti inocenta sub a genelor umbrire;

Ce-ti lipseste sa fii înger – aripi lungi si constelate.
Dar ce vad: Pe-a umbrei tale umeri vii ce se întinde?
Doua umbre de aripe ce se misca tremurânde,
Doua aripe de umbra catre ceruri ridicate.

O, nu-i umbra ei aceea – este îngeru-i de paza;
Lânga marmura cea alba vad fiinta-i aeriana.
Peste viata-i inocenta, viata lui cea sfânta plana,
Lânga dânsa el se roaga, lânga ea îngenuncheaza.

Dar de-i umbra ei aceea – atunci Ea un înger este,
Insa aripile-i albe lumea-a le vedea nu poate;
Muri sfintiti de-a omenirii rugaciuni îndelungate
Vad aripele-i diafane si de dânsele dau veste.

Te iubesc! – era sa strige demonul în a lui noapte,
Dara umbra-naripata a lui buze le înmoaie;
Nu spre-amor, sapte-nchinaciune el genunchii-si încovoaie
Si asculta dus din lume a ei dulci si timizi soapte.

Craiasa din povesti

Neguri albe, stralucite
Naste luna argintie,
Ea le scoate peste ape,
Le intinde pe cimpie;

S-adun flori în sezatoare
De painjen tort sã rumpa,
Si anina-n haina noptii
Boabe mari de piatra scumpa.

Linga lac, pe care norii
Au urzit o umbra fina,
Rupta de miscari de valuri
Ca de bulgari de lumina,

Dindu-si trestia-ntr-o parte,
Sta copila lin plecata,
Trandafiri arunca rosii
Peste unda fermecata.

Ca sã vad-un chip, se uita
Cum alearga apa-n cercuri,
Cãci vrajit de mult e lacul
De-un cuvint al sfintei Miercuri:

Ca sã iasa chipu-n fata,
Trandafiri arunca tineri,
Cãci vrajiti sunt trandafirii
De-un cuvint al sfintei Vineri.

Ea se uita... Paru-i galben,
Fata ei lucesc în luna,
Iar în ochii ei albastri
Toate basmele s-aduna.