Rica

Bate-un vant pe ulicioara
peste inima amara,
bate-un vant prin tiganie
peste inima pustie,
vant usor de primavara
cu parfum de domnisoara.
Treci vantule fara teama
ca nu te mai baga-n seama
nici-o piranda-mpudrata
cu buzele de muscata!
Poci, tu vantule, sa treci,
ca focul lor n-o sa-l seci
si nici lacramile lor
dupa Rica din Obor!
il faceau toti zurbagiu,
dar altul ca el nu stiu:
al mai întâia barbugiu,
cutitar, caramangiu,
ca un fante de spatiu.
Ca nu era nici o fata
de el neamurezata,
nici nevasta cu barbat
sa nu-l fi ravnit la pat.
Si-avea ochii de migdale
de catau la el cu jale,
si-avea ghiersul cantator
de catau la el cu dor,
Rica - fante de Obor.

Cand trecea prin cartier,
avea pasul de boier,
leganat si nepripit
unde se stia iubit.

De se lasa cu bataie
(ca avea dusmani o droaie!),
atunci o facea de oaie,
ca pana sa scoti cutitul,
el iti si lua piuitul.

N-avea pe lume pareche:
purta cercel la ureche
si-avea degetu-nflorat
c-o piatra de matostat.

Noaptea, cand venea matol,
zicea din gura, domol,
ca un vant care se duce
in inima, s-o usuce,
ca steaua tremuratoare
de clipeste-n bolta mare.

Uite-l, asta era Rica:
el de nimeni n-avea frica,
de nimeni nu se ferea,
cat este omenirea de rea!

Si cum venea intr-o seara
senina, de primavara,
un tigan mai maruntel
se tot da pe langa el:
- "Da, ba Rica, o tigare!"
Cand cata prin buzunare,
parsivul, cu mana scurta,
i-a bagat cutitu-n burta.
Rica s-a-ndoit nitel
da' l-a muclit pe misel
de-a sunat si baba-n el.

Vaicareala mare-n strada,
au dat toti buluc, gramada:
sangele-i curgea siroi
ca apa dintr-un butoi.
Toata partea muiereasca
a sarit sa-l oblojeasca,
dar el nu vroia deloc;
se tinea doar de mijloc
si si-a pus o barza-n cioc,
a aprins-o si-a zambit:
- "Ce-o sa mor dintr-un cutit?"
Pan' vin ai de la Salvare,
mai poci sa trag o tigare!"
Asa era Rica - tare.

Se cruceau tiganii toti,
(mardeiasi, giolari si hoti)
si tigancile-nlemnite
se tanguiau pe soptite.
Aoleo, ce n-ar fi dat
sa-l vaza pe Rica lat;
dar el, drept ca palimarul,
isi tinea doar bracinarul
cu o mana, apasat
si umbla in lung si-n lat
Rica - fante-njunghiat.

Iesea luna dintr-un nor
rosie ca un bujor
si batea un vant de seara
subtirel, pe ulicioara
ca un planset in suspine.

Dar Salvarea nu mai vine...

Rica s-a lasat pe vine
si s-a-ntins pe indelete
rezimat de un parete.

Craii toti, de bucurie,
se faceau ca il imbie:
- "Spune ba, tot te mai doare?"
El tacea cu ochii-n zare.
- "Vrei Rica, sa joci barbutu?"
Dar el tot facea pe mutul.
Una, cum dadea sa-l frece,
a tipat - ca era rece!
Si cand a sosit Salvarea
din el mai ardea... tigarea.

Bate vant, lacrima pica
dupa inima voinica!
Plange-l inima amara
ca s-a dus in primavara
ca o apa d-a usoara
si ca fumul de tigara!

Canta-l ghiers si du-l departe
pe Rica - fante de Moarte!

de Miron-Radu Paraschivescu