Iarna - de Nicolae Labis

Totu-i alb în jur cât vezi
Noi podoabe pomii-ncarcã
ªi vibreazã sub zãpezi
Satele-adormite parcã.
Doamna Iarna-n goanã trece
În caleºti de vijelii –
Se turtesc de gemul rece
Nasuri cârne ºi hazlii.
Prin odãi miroase-a pâine,
A fum cald ºi amãrui
Zgreapþãnã la uºã-un câine
Sã-ºi primeascã partea lui…
Tata iese sã mai punã
Apã ºi nutreþ la vacã;
Vine nins c-un fel de brumã
ªi-n mustãþi cu promoroacã.
Iar bunicul desfãºoarã
Basme încărcate de urgie,
Basme care te-nfioarã
Despre vremuri de-odinioarã,
Vremi ce-n veci n-au sã mai fie.