Elodia-i moartã
ªi totuºi trãieºte
Din poze frivole
Suav ne zâmbeºte

Un suflet orfan
Strãin se destramã
Din lumea aceasta
Mai pleacã o mamã.

Brutal pãtrunzând
În viaþa-i discretã
Aflãm cã era
Nespus de cochetã

C-avea obiceiul
Sã facã ce vrea
ªi, culmea sfidãrii,
Femeia iubea.

Urmându-i de-aproape
Al vieþii periplu
Acum ºtim ºi ziua
În care-avea ciclu,

Iar gândul acesta
Ne-aduce fiori:
”Ai grijã sãrmane,
Ruºine-i sã mori !”

Elodia-i moartã
Dar unii mai sperã
S-aparã din noapte,
Precum o himerã...

Pe sufletul nostru
Sunt pete de sânge,
Elodia-i moartã
Dar nimeni n-o plânge.

Fiþi veseli prieteni;
Sã bem; sã cinstim;
Elodia-i moartã;
Noi încã trãim!